Știri și evenimente
CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ „Interdisiciplinaritate și cooperare în cercetarea transfrontalieră”
FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ A UNIVERSITĂȚII „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
Vă invită să participați la
CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ
„Interdisiciplinaritate și cooperare în
cercetarea transfrontalieră”
2-4 decembrie 2021, Chișinău, Republica Moldova
Facultatea Transfrontalieră, una dintre cele mai dinamice instituții de învățământ superior ale Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a manifestat în permanență o deschidere față de proiectele de cooperare transfrontalieră, inițiindu-le și implementându-le cu succes, aducând plus valoare contextului academic gălățean.
În egală măsură, manifestările științifice desfășurate, de-a lungul timpului, au presupus, ulterior, parteneriate academice cu alte facultăți, universități, din România, dar și din străinătate. Unul dintre partenerii de valoare ai Facultății Transfontaliere este reprezentat de Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” din Cahul, Republica Moldova, instituție de învățământ superior cu tradiție, care împărtășește aceleași valori academice cu noi. De asemenea, Universitatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova din Chișinău, Republica Moldova constituie, în egală măsură, parteneri valoroși, prezentând un portofoliu impresionant de activități de cercetare din domenii variate, concepând și derulând proiecte de anvergură națională și internațioanlă.
Conferința Internațională „Interdisiciplinaritate și cooperare în cercetarea transfrontalieră” este, așadar, un eveniment cu impact internațional și își propune să reunească specialiști din domenii variate, interesați de cercetarea transfrontalieră, care vor facilita un cadru propice noilor descoperiri în sferele științifice vizate.
Lucrările conferinței se vor susține atât onsite, cât și on-line, cu precizarea că modalitatea de desfășurare a acestui eveniment academic se poate modifica în funcție de evoluția contextului pandemic actual.
Mai multe detalii puteți găsi în invitația de mai jos:
FORMULAR DE ÎNSCRIERE - ICCTINSTRUCȚIUNI DE REDACTARE - ICCT
ÎN ATENȚIA ABSOLVENȚILOR DIN 2020 - RIDICARE DIPLOME -
CHIȘINĂU - 25 IUNIE -12:00-14:00
CAHUL - 09 IULIE - 10:00-12:00
TARACLIA (+ absolventii de 2019) - 16 IULIE - 10:00-11:00
COMRAT (+ absolventii de 2019) - 16 IULIE - 12:00-13:00
Legaturi utile
Resurse ale universității
Ultimele încărcări
- ANUNȚ -Retragerea dosarelor din sesiunea de admitere IULIE 2026 02 Septembrie 2026
- ANUNȚ- Program secrectariat luna august 2026 11 August 2026
- ANUNȚ important — Restituirea actelor originale pentru candidații respinși sau la cerere 29 Iulie 2026
- ANUNȚ privind semnarea contractelor de studii — candidați admiși, sesiunea iulie 2026 29 Iulie 2026
Contact
Adresa: Str. Domnească, nr. 111, Galați
Telefon: 0336 130 186
E-mail: secretariat.ft@ugal.ro
Coordonate GPS: 45.446672, 28.052340
